Tudor Diaconu

Însemnări de Duminică

……..canoanele( cogaomenele) fundamentale explică timpul scurs până la apariţia textelor canonice. Esenţial mi se pare amănuntul că numele româneşti păstrează după încifrare aceleaşi CONSOANE, sau echivalentul lor.
Esenţială este în mutaţia consonantistă litera “e” a limbii naostre hulită de ignoranţa academică, alungată în nefire prin tot felul de terfeloage numite dicţionare, care în fond, fac deserviciul esenţial numitei ştiinţe a limbii – lingvistica mondială.
Înaintea mea, Eminescu şi-a pus problema dacă nu cumva limba noastră este Latina populară antică, limba veche ( prisca ) şi asta, la numai 19 ani . Geniul său observat abia după moarte reuşise a creea marele semn de întrebare al cunoaşterii unice, adevărate şi sfinte, pe cănd, - bietul de mine- sufocat de tot felul de întrebări lăturalnice, abia la 46 de ani aflasem poteca unică spre adevăratul izvor, izvor al cunoaşterii luciferice , cum se exprima alt titan – Blaga – şi nu numai el……
Pe Eminescu l-am ştiut pe dinăuntru de mic, pe Blaga târziu, dar numai ei mi se par a fi, alături de Odobleja, piscuri care merită sacrificial total al brumei de sete din sânge! Restul?....aproximaţii, pe care le-au ridicat pe socluri numai mediocritatea credula şi ignoranţa. Neamul românesc are în toate ramurile cunoaşterii prioritate mondială: exact ceea ce ni se refuză cu obstinaţia de o Europă în care alogenii fac lege prin furt intellectual. Nu am mai amintit de Enescu, Brâncuşi, Lippati, Creangă, Caragiale, Coculescu, Coandă, Dobrin, Vlaicu, Vuia…etc. pentru că fiind cunoscuţi sufucient de târziu li s-au ridicat monumental durerii neîmplinite. Ţuţea, Noica ori Ion Antonescu – câine roşu- Braătianu sau Maniu , nu-I mai amintesc, .. de fapt fiind alături de francezul Eugen Ionesco sau Celibidache….Cioran.. etc., nu pot decât a confirma regula cereasca a imanentului….
Nu pot confunda geniul adevărat – “ superman-ul” – care nu are de învăţat nimic de la contemporani, pentru că seria lui înmagazinează absurdul cunoaşterii, faţa nevăzută a ochiului de rand. Şi, el, de fapt nici nu-şi propune altceva decât să reclasifice valorile trecute în funcţie de propria valoare mărturisită ori ba… Naivii se întreabă dacă vor fi sau nu înţeleşi de contemporani… Dar, ce, ei scriu sau se pune problema a fi destinaţi unui biet segment de timp? Nu!! Ei au aparţinutşi aparţin conceptului de timp. Vi se pare posibil să mai citim Schakespeare în secolul nostru sau Sofocle, Platon..etc. dacă nun e-ar interesa fondul scrierilor respective? Şi, limb ape care o văd mereu evoluând “ experţii” nu e unică” Naivitatea încă se mai numeşte ştiinţă: marea rată ori ştiinţă are cifru unic – litera şi numărul – nimic nefiind demn de luat în seamă în afara lor. Interferenţa celor două se poate chema spicul cunoaşterii luciferice. Şi acesta ne interesează în cel mai înalt grad. “ Non multa sed multum”.