Tudor Diaconu

Psalmul 36
-David –

Nu râvni la bogăţia celui rău, chiar de-ar fi rege,-
Şi nu te uni la fapta oamenilor făr’delege!

Căci vor fi cosiţi ca iarba şi’n curând ei se vor pierde.
Şi s’or vesteji ca iarba care-a fost odata verde!

Bine fă, şi-a ta nădejde pune-o’n Dumnezeu cel sfânt!
Cată numai adevărul, cât ţi-e viaţă pe pământ!

Doar în Domnul fericirea tu s’o ceri pe-a vieţii cale
Şi El iute implini-va toate dorurile tale!

Domnului încredinţează întru totul a ta soartă;
Crede’n El, căci la izbândă El deapururea te poartă!

El, dreptatea-ţi ca lumina ţi-o va face cu-a Lui rază!
Şi-al tău drept să lumineze ca şi soarele’n amiază!

Lui deapururi te supune! Şi nădejdea’n El ţi-o lasă;
Nu râvni la strălucirea celui cu vicleană plasă!

Dă mânia la o parte! Fugi de-al răzbunării dor!
Să nu faci cu răii, răul! Pieri dacă te-asemui lor!

Căci pieri-vor păcătoşii: pleava’n veci o suflă vântul!
Cei ce’şi pun nădejdea’n Domnul, toţi vor moşteni pământul!

Încă niţel timp,- şi răul va pieri din al său rost:
Vei căta să’i afli locul şi nu şti-vei unde-a fost!

Iar cei blânzi sălăşlui-vor în pământul celor vii,
Desfătându-se în pace şi nespuse bucurii!

Cel necredincios, scrâşneşte, - avînd ură neagră’n piept,-
Uneltind cu răutate, impotriva celui drept;
Însă Domnul de el râde, cand cel rău în ură-i geme,
Fiindcă Domnul ştie bine, că soseşte şi-a lui vreme.
Cei necredincioşi scot săbii şi’ncordează-şi arcu’n soare,
Ca, pe cel sărac şi pururi umilit, ei să’l doboare,
Sau înjunghie pe-acela cu deapururi suflet drept,
Ca să’i scoată pe vecie dreapta inimă din piept!

Săbiile lor intr-vor însă’n inimile seci
Ale lor, în timp ce arcul se va sfărâma pe veci!

Mai de preţ este puţinul celui drept şi cu bun nume,
Decât toată bogăţia păcătoşilor din lume!

Braţul celui făr’delege va cădea zdrobit, din piept,
Pe când Domnul întări-va vecinic braţul celui drept!

Căci cunoaşte Domnul viaţa celor buni, şi ca răsplată,
Moştenirea Lui, în ceruri pentru veci le va fi dată!

Ruşinaţi ei n’au să fie; în restrişte nu vor geme.
Şi vor fi sătui deapururi în a foametelor vreme.

Cei nelegiuiţi pieri-vor; toţi şi Domnului vrăjmaşi
S’or topi ca şi grăsimea meilor, - oricât de graşi;
Vor pieri de pe pământ,
Precum piere fumu’n vânt

Cel cu vicleşug în suflet, cu’mprumut pe toţi îi stoarce:
Împrumut el cere’ntr’una, dar de’ntors nu mai întoarce,
Nu asemeni este omul dăruit cu-al milei har;
La’mprumut el nici gândeşte, ci , cât poate, face dar!

Toţi cei blestemaţi, pieri-vor; îi va duce’n moarte vântul!
Iar cei miluiţi de Domnul, toţi vor moşteni pământul!

Domnul îndreptează paşii dreptului pe-acest pământ
Şi-a lui cale e plăcută înaintea Celui Sfânt!

De va poticni vreodată, el nu va cădea’n ţărână,
Fiindcă Dumnezeu din ceruri îi dă sprijin a Lui mână!

Tânăr am fost eu, dar iată că mergând pe-al vieţii drum,
Am îmbătrânit acum;
Însă n’am văzut în viaţa-mi pe cel drept fără de pâine,
Nici urmaşii lui, s’o ducă din cerşit, de azi pe mâine!

Dreptul miluieşte pururi, din cât poate, din cât are,
Iar urmaşii lui într’una sunt în binecuvântare!

Fugi de rău, mereu fă bine, fii cât poţi, durerii leac
Şi vei moşteni pământul în al aveacurilor veac!

Căci dreptatea e plăcută Dumnezeului cel sfânt
Şi nicicând nu părăseşte pe cei dragi Lui pe pământ!
Pe aceştia-I păzeşte cu a milei Sale pară,
Iar sămânţa făr’delegii o sdrobeşte, ca să piară!

Cei cu inimile drepte, moşteni-vor tot pământul
Şi-l vor locui în veacul veacurilor cum vrea Sfantul!

Gura dreptului, într’una doar înţelepciuni cuvântă,
Şi-a lui limbă spune numai vorbe de dreptate sfântă.

Legea Domnului său, dreptul, în adâncul lui o poartă,
Şi-ai lui paşi nu şovăi-vor, oricum fir-ar a lui soartă!

Cel nelegiuit pândeşte pe cel drept, vrând să-l omoare
Însă Domnul nu lăsa-va pe vrăjmaşu-I să-l doboare,
Nici îngădu-vă Domnul, Milostivul lumii Tată,
Ca să fie cuviosu-I osândit la judecată!

Tu nădăjduieşte’n Domnul şi-I ascultă-n veci cuvântul,
Că te va’nălţa odata ca să moşteneşti pământul
Şi-ai tăi ochi atunci putea-vor, de pe stânca lor, să vadă:
Cum sunt osândiţi să piară păcătoşii toţi grămadă!

Pe nelegiuit văzut-am cum se’nalţă cu trufie,
Ca un arbore ce cată să cuprindă o câmpie,
Dar când am trecut pe urmă, iată el era sburat:
Căutatu-i-am mult locul, însă nu l’am mai aflat!

Vezi pe cel fără prihană şi pe cel cu lege dreaptă,
Că e plin de pace sfântă viitorul ce’l aşteaptă!

Cei nelegiuiţi pieri-vor, de la cerşetor la rege,
Căci pieirea-i viitorul sufletelor făr’ de-lege!

Celor drepţi li-i moştenire numai Sfântul Dumnezeu:
El, în vremuri de restrişte, e scăparea lor mereu!

Dumnezeu ajută pururi celor socotiţi ai Săi:
El în veci îi isbăveşte; El îi scapă pe cei răi:
El le curmă suferinţa şi le ia din genă plânsul,
Pentru c’au crezut în Domnul şi-au nădăjduit în Dânsul!